1. Scriptura inspirată

Sfânta Scriptură, atât Vechiul cât și Noul Testament este inspirația verbalș și plenară a lui Dumnezeu și revelația Sa pentru omenire; un ghid infailibil și autoritar de credință și conduită. (2 Timotei 3:15-17; 1 Tesaloniceni 2:13; 1 Petru 1:12);

2. Singurul Dumnezeu adevărat

Singurul Dumnezeu adevărat s-a revelat pe Sine în calitate de Creator al cerului și pământului și Răscumpărător al omenirii. Ulterior S-a revelat ca Dumnezeu în trei persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. (Deuteronom 6:4; Isaia 43:10-11; Matei 28:19; Luca 3:22);

3. Divinitatea Domnului Isus Hristos

Domnul Isus Hristos este Fiul etern al lui Dumnezeu. Scriptura declară:

a) nașterea Sa din fecioară (Matei 1:23; Luca 1:31, 35);
b) viața Sa lipsită de păcat (Evrei 7:26; 1 Petru 2:22);
c) minunile Sale (Faptele Apostolilor 2:22; 10:38);
d) lucrarea Sa mântuitoare de pe cruce (1 Corinteni 15:3; 2 Corinteni 5:21);
e) învierea Sa în trup (Matei 28:6; Luca 24:39; 1 Corinteni 15:4);
f) înălțarea Sa la dreapta lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 1:9, 11; Faptele Apostolilor 2:33);

4. Căderea omului

Omul a fost creat neprihănit, pentru că Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul și asemănarea noastră!”. Totuși, omul prin propria sa alegere a căzut și a atras după sine atât moartea fizică, cât și cea spirituală, care înseamnă despărțire de Dumnezeu. (Genesa 1:26, 27; 2:17; 3:6; Romani 5:12-19);

5. Mântuirea omului

Singura speranță de răscumpărare a omului este credința în sângele jertfei a Domnului Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu;

a) Condițiile mântuirii
Mântuirea este primită prin pocaință înaintea lui Dumnezeu și prin credința în Isus Hristos. Prin spălarea nașterii din nou și înnoirea făcută de Duhul Sfânt, cel credincios este îndreptățit prin har și credință și devine astfel un moștenitor al lui Dumnezeu potrivit cu nădejdea vieții veșnice. (Luca 24:47; Ioan 3:3; Romani 10:13-15; Efeseni 2:8; Tit 2:12; Tit 3:5);

b) Dovada mântuirii
Mărturia interioară a mântuirii este confirmarea directă a Duhului că suntem fiii lui Dumnezeu. (Romani 8:16). Mărturia exterioară constă în trăirea unei vieți de dreptate și evlavie. (Efeseni 4:24; Tit 2:12);

6. Actele de cult ale Bisericii

a) Botezul în apă
Actul botezului prin scufundare în apă a fost poruncit în Scriptură. Toți cei care se pocăiesc și cred în Hristos ca Domn și Mântuitor pot să fie botezați. Astfel, ei declară înaintea martorilor văzuți și nevăzuți că au murit împreună cu Hristos și au înviat împreună cu El la o viață nouă. (Matei 28:19; Marcu 16:16; Fapte 10:47-48; Romani 6:4);

b) Cina Domnului
Cina Domnului este un simbol care exprimă împărtășirea noastră cu trupul și sângele Domnului Isus reprezentate de pâine și rodul viței (2 Petru 1:4); o aducere aminte a suferinței și morții Sale (1 Corinteni 11:26); și o părtășie a tuturor credincioșilor „până la venirea Sa”;

7. Botezul cu Duhul Sfânt
Toți credincioșii sunt îndreptățiți și trebuie să caute cu stăruință făgăduința Tatălui, adică botezul cu Duhul Sfânt, potrivit spuselor Domnului Isus. Aceasta a fost o experiență a bisericii primare. Atunci a venit îmbrăcarea cu putere pentru o viață de slujire, împărțirea darurilor duhovinicești și folosirea lor în lucrare (Luca 24:49; Faptele Apostolilor 1:4; 8; 1 Corinteni 12:1-31). Această experiență este distinctă și ulterioară actului nașterii din nou (Faptele Apostolilor 8:12-17; 10:44-46; 15:7-9). Odată cu botezul Duhului Sfânt se experimentează o umplere cu Duhul (Ioan 7:37-39; Faptele Apostolilor 4:8), o închinare cu reverență înaintea lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 2:43; Evrei 12:28; Ioan 4:23, 24), o consacrare reală față de Dumnezeu și lucrarea Sa (Faptele Apostolilor 2:42), o dragoste vie pentru Hristos, pentru Cuvântul Său și pentru cei pierduți (Marcu 16:20);

8. Dovezi fizice ale botezului cu Duhul Sfânt
Botezul credincioșilor cu Duhul Sfânt este confirmat de semnul vorbirii în alte limbi după cum dă Duhul lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 2:4). Această vorbire în limbi este aceeași în esență cu darul limbilor, dar diferită în scop și folosire. (1 Corinteni 12:4-10, 28);

9. Sfințirea
Sfințirea este un act de separare de ceea ce este rău și dedicare față de Dumnezeu. (Romani 12:1-2; 1 Tesaloniceni 5:23; Evrei 13:12).
Scriptura vorbește despre o viață de sfințire „fără de care nimeni nu-L va vedea pe Dumnezeu”. (Evrei 12:14).
Prin puterea Duhului Sfânt, suntem capabili să împlinim porunca: „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt”. (1 Petru 1:15, 16).
Sfințirea se realizează înlăuntrul celui credincios prin identificarea acestuia cu Hristos în moartea și învierea sa, prin credința zilnică în Fiul lui Dumnezeu și prin dedicarea întregii ființe Duhului Sfânt. (Romani 6:1-11,13; 8:1-2, l3; Ga1ateni 2:20; Filipeni 2:12-13; 1 Petru 1:5)

10. Biserica și misiunea ei
Biserica este trupul lui Hristos, o locuință a lui Dumnezeu prin Duhul, având ungerea divină pentru împlinirea misiunii Sale. Fiecare credincios, născut din Duhul este o parte integrantă a Adunării lui Dumnezeu și a Bisericii celor întâi născuți, care sunt scrisi în ceruri. (Efeseni 1:22, 23; 2:22; Evrei 12:23).
Scopul lui Dumnezeu cu privire la omenire este să caute și să mântuiască ce este pierdut, să i se aducă închinare și să-i zidească pe credincioși după chipul Fiului Său.
Prioritatea existenței Adunării lui Dumnezeu ca parte a Bisericii este:

a) să fie mesagerul lui Dumnezeu pentru evanghelizarea lumii. (Faptele Apostolilor 1:8; Matei 28: 19, 20; Marcu 16:15,16)

b) să fie un singur trup în care omul se poate închina lui Dumnezeu. (1 Corinteni 12:13)

c) să fie un canal al lui Dumnezeu pentru zidirea trupului de credincioși după chipul Fiului Său. (Efeseni 4:11-16; 1 Corinteni 12:28; 14:12).

Adunările lui Dumnezeu există pentru a continua modelul apostolic nou-testamental prin învățarea și încurajarea credincioșilor ca să fie botezați cu Duhul Sfânt. Această experiență îi împuternicește:

1) să evanghelizeze lumea prin puterea Duhului Sfânt însoțită de semne supranaturale. (Marcu 16:15-20; Faptele Apostolilor 4:29-31; Evrei 2:3,4)

2) să experimenteze o altă dimensiune a închinării înaintea lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:10-16; 1 Corinteni 12, 13, 14)

3) să fie receptivi față de lucrarea deplină a Duhului Sfânt prin manifestarea roadelor și a darurilor și să lucreze la zidirea Trupului lui Isus Hristos. (Galateni 5:22-26; 1 Corinteni 14:12; Efeseni 4:11, 12; 1 Corinteni 12:28; Coloseni 1:29)

11. Lucrarea credinciosului

Domnul Isus a făcut chemarea și a pregătit această lucrare din două motive: evanghelizarea lumii și zidirea Trupului lui Hristos. (Marcu 16:15-20; Efeseni 4:11-13)

12. Vindecarea Divină

Vindecarea divină este o parte integrantă a Evangheliei. Eliberarea din suferință se află în răscumpărare și toți credincioșii beneficiază de aceasta. (Isaia 53:4,5; Matei 8:16, 17; Iacov 5:14-16)

13. Nădejdea binecuvântată

Învierea celor care au adormit în Hristos și înălțarea lor împreună cu cei vii, care au rămas până la venirea Domnului, este nădejdea binecuvântată a Bisericii. (1 Tesaloniceni 4:16, 17; Romani 8:23; Tit 2:13; 1 Corinteni 15:51,52)

14. Domnia de 1000 de ani a lui Hristos

Cea de-a doua venire a lui Hristos include răpirea sfinților, care este nădejdea noastră binecuvântată, urmată de întoarcerea vizibilă a lui Hristos împreună cu sfinții Lui, pentru a domni pe pământ timp de 1000 de ani. (Zaharia 14:5; Matei 24:27,30; Apocalipsa 1:7; 19:11-14; 20:1-6).
Această domnie milenară va aduce mântuirea națiunii israelite (Ezechiel 37:21, 22; Tefania 3:19-20;Romani 11:26, 27) și instaurarea păcii universale. (Isaia 11:6-9; Psalmul 72:3-8; Mica 4:3, 4)

15. Judecata finală

Va fi o judecată finală în care cei morți vor învia și vor fi judecați după faptele lor. Toți cei care nu vor fi găsiți scriși în Cartea Vieții, vor fi pedepsiți în iazul de foc și pucioasă, care este moartea a doua, împreună cu diavolul și îngerii lui, cu fiara și profetul mincinos. (Matei 24:46; Marcu 9:43-48; Apocalipsa 19:20; 20:11-15; 21:8).

16. Cerul nou și pământul nou

„Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou în care va locui neprihănirea”. (Isaia 66:22, 23; 2 Petru 3:13; Apocalipsa 21:1)